Cercul sau rombul - De ce ea si nu tu?

Exista un moment in care stii ca s-a terminat. Si te simti usurata... Trecutul e trecut si totul s-a terminat. No use crying over spilled milk. Cel mai greu e cand simti ca nu s-a intamplat niciodata, cand nu se termina niciodata pentru ca it never happened. Cum trecem de durerea unui lucru care e doar in capul nostru...

Cand simti ca te-a aruncat la gunoi ca pe un ambalaj, cand simti ca nu mai esti buna nici macar ca material reciclabil, pentru ca pentru el nu ai existat, nu a fost nimic. Si daca el a uitat si tu ramai cu amintirea unui sentiment de care nici tu nu mai esti sigura, inseamna ca pentru el tu nu existi.

Si doare...pentru ca desi nu se vede, tu o simti - rana- o rana care nu se cicatrizeaza niciodata si pe care simti ca o porti nu doar pe suflet ci si pe fata. Si nimeni nu o vede, doar tu, de fiecare data cand te ridici din pat si te uiti in oglinda, de fiecare data cand incerci sa o acoperi cu fond de ten, cand treci pe langa o vitrina si iti vezi reflexia.

Dupa un timp nu iti mai vezi fata, ci doar rana. Si e atat de urata incat abia te poti uita la tine, si te face atat de diforma incat stii ca nimeni nu te va mai iubi pentru cine esti, pentru ca tu esti o cicatrice ce nu se vindeca.

Pe cand ea, ea e superba, are un par bogat si ochii mari, un zambet care te da pe spate si arata ca si cum ar dormi la sala. E frumoasa si o stie foarte bine, e matura si stie sa se foloseasca de atuurile sale.

Nu te poti compara cu ea, dar nu esti geloasa. Ea e doar diferita...Nu o urasti pentru ca nu ai de ce.

A ales-o pe ea pentru ca este mai buna pentru el, iar asta nu o face mai buna decat tine ci doar diferita.

Daca te alegea pe tine era ca si cum ar fi incercat sa indese un cerc intr-o forma de romb, asta nu face rombul mai bun decat cercul ci doar mai potrivit formei.

O invidiezi pentru ca ea poate sa ridice telefonul in miez de noapte si sa il sune sa ii spuna ca a avut un cosmar, asta in cazul in care nu e deja in dreapta lui, luandu-l in brate ca sa poata adormi inapoi.

O invidezi pentru fiecare privire, atingere si cuvant care ii este adresat ei de fata cu toti prietenii lui.

O invidiezi pentru ca o afiseaza ca pe un premiu.

O invidiezi pentru ca este romb, si ca tu te-ai fi decupat si ai fi renuntat la orice, daca ti-ar fi cerut-o.

Dar nu ti-a cerut-o niciodata...si ti-ai dorit...pentru ca el e mai important decat tine...si asta e cea mai mare greseala pe care puteai sa o comiti.

Nimeni nu e mai important decat tine, si daca vrei sa iti revii, aduna-te.

Formeaza cercul din nou, si cand vei fi intreaga, desi urmele unde ai fost rupta inca se vad, desi cicatricea e acolo in fiecare zi, vei reusi sa traiesti cu cicatricea asta.

Atunci o vei arata mandra ca un veteran de razboi, pentru ca desi ai pierdut lupta, tu continui zilnic razboiul pentru fericirea ta.

He's just not that into you

Girls are taught a lot of stuff growing up.

 If a guy punches you he likes you.

 Never try to trim your own bangs and someday you will meet a wonderful guy and get your very own happy ending.

 Every movie we see, every story we're told implores us to wait for it, the third act twist, the unexpected declaration of love, the exception to the rule.
But sometimes we're so focused on finding our happy ending we don't learn how to read the signs.

 How to tell from the ones who want us and the ones who don't, the ones who will stay and the ones who will leave.

 And maybe a happy ending doesn't include a guy, maybe... it's you, on your own, picking up the pieces and starting over, freeing yourself up for something better in the future. Maybe the happy ending is... just... moving on.

Or maybe the happy ending is this, knowing after all the unreturned phone calls, broken-hearts, through the blunders and misread signals, through all the pain and embarrassment you never gave up HOPE .

Anonima

Ciudat e cum uneori citim ceva si ne identificam imediat cu scriitorul. De parca asta ai fi vrut si tu sa spui, de parca omul acela ti-a ghicit gandurile.
Crezi uneori ca ai avut ceva special, ceva ce nimeni din lume nu poate intelege..si probabil ai avut, dar o inima franta e o inima franta indiferent de felul in care s-a sfaramat. Nu esti nici prima persoana si nici ultima care simte ce simti tu.

Acesta e un comentariu de pe un blog. Nu stiu cine l-a scris si pe de o parte ma bucur ca nu si-a lasat numele. Anonima aceasta suntem cu totii. Si daca uneori crezi ca nimeni nu intelege, uita-te mai bine in jur pentru ca undeva mai aproape decat crezi un anonim isi plange soarta.

Morala m-ai invatat-o tot Tu:

"-Nu am cunoscut pe nimeni ca tine!
 -Nu ai cunoscut tu multi oameni..."

Acum incep sa ii cunosc si din pacate totul ma face sa realizez ca desi credeam ca esti exceptia, esti doar un om obisnuit ridicat la rang de semizeu de cineva care nu cunostea destui oameni.

Anonimo, sa stii ca ai ajutat un om si ma bucur sa te cunosc. Sper sa iti fie bine.

Cu totii gresim, unele greseli lasa rani adanci si dureri groaznice, dar ne raman amintirile si parca greseala e mai dulce si regretul nu exista...

Nu..nu imi pare rau..

Poti sa descrii exact momentul cand te-ai indragostit?

 Unii spun ca nu poti, ca l-au simtit dintotdeauna sau ca i-au luat prin suprindere. Eu pot sa descriu exact momentul cand am stiut ca mi-ai schimbat viata.
 A fost o fractiune de secunda, imperceptibila, cred ca nici tu nu ti-ai dat seama, de fapt asta stiu sigur.
Ai deschis usa si atat mi-a trebuit.
Ce a urmat dupa, joaca, prostia, dezamagirea, si in final plecarea ta, nu au contat. A contat secunda aceea, pentru ca atunci am stiut ca nu o sa te pot uita vreodata.
Mi-ai dat curaj sa fac tot ce nu am avut curaj vreodata. Nu cred ca stii cata putere mi-ai dat.
Toata lumea din jur imi spune ca am pierdut tot din cauza ta, dar nu am pierdut nimic.
Da, am suferit! Fizic psihic si in toate modurile imaginabile. Dar la capitolul asta aveam deja experienta. Nu esti cel mai rau lucru care mi s-a intamplat. Nu esti nici cel mai bun.
Problema nu e sa accept ce simt, asta am acceptat desi mi-a luat ceva timp. Nici macar certitudinea ca tu nu simti nimic, problema e acolo unde trebuie sa realizez ca aveam un gol in mine de care nu eram constienta, pe care o perioada l-ai umplut tu. Stii, eram fericita in ignoranta mea...Acum spune-mi cum sa traiesc constienta ca ceva din mine lipseste...
Nu lipsesti tu, asta stiu sigur.
Lipseste cineva care simte ce simt si eu.
Multumesc ca m-ai facut sa simt ceva, multumesc ca mi-ai aratat ca sufletul meu inca mai poate spera.
Si nu..Nu imi pare rau...

Mr. Big or Mr. Anything?

        De cand am invatat sa descifrez literele mi-a placut sa citesc, sa descopar lucruri noi, sa calatoresc intr-un alt timp, sa am alta viata. Acesta este visul fiecarui cititor, sa se regaseasca in cartea perfecta, in personajul ideal, un personaj care e capabil sa traiasca in felul in care si-ar dori si cititorul. 

        O carte perfecta este aceea care ne face sa simtim ca traim la intensitate maxima chiar daca stam cuibariti in obscuritatea unei camere goale. Dupa ce am descoperit cartile, am citit lucruri pe care nu le intelegeam, citeam carti nepotrivite pentru varsta mea, citeam despre dragoste, sacrificiu, patriotism, valori care pentru un copil de 12 ani erau notiuni abstracte. Inca nu stiu daca am avut norocul sau ghinionul de a citi si de a invata ce inseamna aceste valori din carti. Poate daca intrebam oamenii din jur mi s-ar fi raspuns banal si nu as fi tratat dragostea ca pe ceva ideal ci ca pe ceva normal si foarte des intalnit. 

          Adevarul este ca pentru mine Dragostea e ceva atat de rar precum aparitia cometei Hayley, sau a unei eclipse totale de soare. Se intampla uneori sa renuntam la viata reala pentru povestile din carti? Cred cu tarie ca povestile nemuritoare din basmele cu zane si romanele victoriene mi-au distorsionat ideea de dragoste reala. Inca sunt fetita aceea de 12 ani care crede in dragoste nemuritoare si in The One, acea persoana pe care stii ca o iubesti din primele 5 secunde ale primei intalniri, in acea scanteie care aprinde focul ce dureaza o viata intreaga. Naiva? Poate...

        Cand am mai crescut si am ajuns in adolescenta, am facut greseala de a-mi dezvolta o dependenta de seriale si filme care mi-au desavarsit aceasta idee "bolnava" de dragoste ce invinge toate obstacolele. Am urmarit Sex and the City sperand ca imi va distruge mitul barbatului perfect si mi-am dat seama ca desi de cele mai multe ori "our girlfriends are our soulmates and men are just people we have fun with" totusi as vrea sa imi gasesc propriul Mr. Big cu care sa imi impart dulapul. Momentul acela in care Carrie s-a impiedicat de Big in primul episod este abso-fucking-lutley perfect...acele 5 secunde de contact vizual care ajung sa iti defineasca viata. 

        Am avut si eu acea senzatie o data in viata si nu am stiut ca aceea va fi senzatia cu care voi compara toate celelalte priviri din viitor. Din pacate doar in filme sau in carti aceasta senzatie va fi de ambele parti, pentru ca in cazul meu doar eu am simtit fiorul..si a ramas cu mine pana acum. Poate voi ajunge o Miss Havisham, inlantuita de propriile mele amintiri chinuitoare ce nu ma lasa sa traiesc, dar nu pot sa ma multumesc cu o umbra din ceea ce stiu ca pot simti. Poate voi ajunge batrana si amara, singura, iar pe piatra mea funerara nu va scrie decat "a incercat sa supravietuiasca, dar nu a trait decat 5 secunde", inca mai cred cu tarie ca cele 5 secunde ale mele sunt mai pretioase decat o casnicie de 20 de ani unde in tot acest timp niciunul nu a simtit ci s-a multumit sa isi aline singuratatea. 

       Nu stiu ce se va intampla maine, poate ma voi satura de singuratate si ma voi multumi cu oricine va putea sa ma suporte, dar deocamdata inca astept sa inlocuiesc momentul meu ideal. Cred cu tarie ca in momentul in care voi reusi sa demitizez acel moment perfect viata mea va deveni la fel de gri si monotona ca a toti celorlalti si voi reusi si eu sa ma marit cum vor toti cei din jurul meu, cu un om obisnuit cu care imi voi imparti viata si pe care voi invata sa il accept in masura in care si el se va chinui sa ma acepte, dar niciodata viata mea nu va fi un film sau o carte unde acele 5 secunde se pot transforma intr-o viata intreaga.

We are the 99%

           Avand in vedere ca traiesc in Romania, de cand am reusit sa disting sunete si implicit cuvinte am auzit de Revolutia din '89. Stiu ca a fost importanta, ca am iesit din intunecatul comunism spre luminoasa democratie, care azi straluceste ca un soare pe cerul natiunii noastre. (aha..), dar totusi...hadeti sa nu ne mai legam de trecut pentru a justifica tot ce nu merge in tara. Si mai stiu ca toata lumea zice ca erau alte vremuri, alte mentalitati, alte conceptii despre viata...si asta e adevarat. Dar la fel de adevarat e ca daca ( Doamne fereste! ) ar depinde libertatea noastra de generatia de azi, ar fi vai de capul nostru...Nu pentru ca am fi mai prejos decat cei de acum 22 de ani, ci pentru ca tinerii de azi nu mai vad rostul luptei...

            O noua revolutie, ceva mai "linistita", are loc acum pe strazile din lume. Totul a inceput pe 17 Septembrie 2011 in Liberty Square in Manhattan’s Financial District si s-a raspandit in 100 de orase din SUA, precum si in 1500 de orase din toata lumea. Occupy Wall Street este o miscare a poporului care incearca sa lupte impotriva corporatiilor si marilor banci care au adus lumea in pragul falimentului si care ne-au pus fata in fata cu cea mai mare criza financiara din ultimii zeci de ani.

            Aceasta miscare sustine ca lumea este condusa de 1% din populatie, cei care au cele mai multe drepturi, cei care au redus ierarhia sociala la bogati si saraci. Acel 1% scrie regulile pentru o economie globala necinstita care a adus lumea in stare de colaps financiar. Miscarea a inceput atunci cand 99% din populatie au fost alungati din casele lor, fortati sa aleaga intre cumparaturi sau chirie, lucreaza 12 ore pe zi pentru un salariu minim pe economie, le este refuzat dreptul la asistenta medicala, cei 99% care saracesc in  timp ce 1% se bucura de toate drepturile.

            Miscarea este una pasnica, nu sustine violenta, nu doreste sa creeze mai mult haos decat este deja. Occupy Wall Street sustine solidaritatea si doreste sa incurajeze acel sentiment patriotic care sa ne faca sa ne gandim la cei ce ne inconjoara. Aceste pichetari au scopul de a uni oamenii de pretutindeni pentru un scop comun, si anume, bunastarea internationala.

            Intr-un fel, pana si presedintele Obama sustine cauza, el spunand in discursul lui de inaugurare: "We cannot have a thriving Wall Street while Main Street suffers."

           Am observat ca miscarea Occupy Wall Street a prins si la noi sub numele de Occupy Romania, nu intr-o asa mare masura ca in State, dar poate, incet, incet o sa ne razvratim si noi, ca doar noi avem experienta in revolutii...



           

The Help

             Daca tot e Ziua Recunostintei, azi am in cap doar America. De obicei sunt o mare fana tot ce tine de State, pentru ca am impresia ca sunt cu cateva secole inaintea "fostului bloc comunist" din care face parte si tarisoara noastra, dar azi nu sunt cel mai infocat fan SUA.
              Dupa ce am vazut o serie intreaga de filme comerciale, care dau bine la box-office pentru efectele lor speciale, ochelarii 3D care mie personal imi dau dureri de cap, masinile lor scumpe care se rostogolesc si din care niciun pasager nu iese vreodata ranit sau in care niciun actor nu mai interpreteaza rolul de om, ci este ba vampir, varcolac, hibrid, nemuritor, vrajitor sau alte categorii de fiinte supranaturale care nu imi mai vin in minte, a venit si randul unui film bun despre America anilor 60.
             Desi are aproximativ 2h jumatate, lucru care la inceput m-a inspaimantat teribil, avand in vedere ca ultimul film de durata aceasta a fost "Eat Pray Love", film care m-a facut sa ma rog sa nu imi scot ochii si sa-i mananc de plictiseala, pentru ca in general iubesc sa vad filme.(am incercat acolo un joc de cuvinte), The Help a fost destul de bun incat sa nu ma gandesc cat a trecut din film ci sa ma bucur de el.
             Nu vreau sa dau detalii despre film, pentru ca acestea se gasesc usor si in plus poate cineva ar vrea sa mai si vada filmul, nu sa il povestesc eu. Ceea ce mi-a placut a fost abordarea. Toate lucrurile s-au desfasurat in universul feminin, barbatii prezenti nu pot spune ca au modificat cu ceva actiunea, dar trebuia sa fie si ceva dragut la care sa se uite o femeie timp de 2 ore si ceva.
             Conflictele dintre albi si negri in America au insemnat o buna parte din istoria americana si desi toata lumea stie cate ceva despre Abraham Lincoln si Razboiul civil american, despre lupta lui Martin Luther King pentru drepturile civile ale populatiei afro-americane, despre Klu Klux Klan, segregarea raselor si alte informatii istorice, filmul nu pune accent pe acestea ci pe partea "practica", mai precis cum anume traiau doamnele din anii 60 si cum se purtau cu menajerele lor de culoare. Era greu sa fii femeie in anii aceia, dar daca mai erai si afro-americana, lucrurile nu erau tocmai "a 4th of July picnic".
              Filmul m-a lasat cu un gust amar, pentru ca desi lumea a evoluat mult de acum 50 de ani, iar femeia afro-americana a ajuns din fosta sclava pe o plantatie, menajera, femeie de cariera, iar acum e chiar Prima Doamna, nu poti sa nu te gandesti la drumul lung parcurs de aceste femei eroine, care au sacrificat totul, inclusiv propria lor persoana pentru niste idealuri de care acum nimeni nu mai pare a fi constient.
              In concluzie, daca cineva ar trebui sa fie recunoscator, acesta ar trebui sa fie insusi poporul american, care timp de cateva decenii a suprimat generatii de oameni extraordinari, doar din cauza culorii pielii. Drum lung de la slavie la presedintie, nu pot sa spun ca a meritat drumul, dar macar s-a echilibrat balanta.